Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie 2015

Mesajul Internaţional

Pe adevărații maeștri ai teatrului îi găsim, mai degrabă, departe de scenă. De obicei, ei sunt cei care

înțeleg ca teatrul nu e o mașină de reprodus clișee și convenții. Sunt cei care-i caută sursa vie pe

care nu o regăseşti tot timpul în sălile de teatru unde mulțimi de oameni se-nghesuie în fiecare zi,

preocupați să copieze o lume sau alta. Copiem, în loc să să ne creăm propriile lumi care să incite la

dezbateri, care au la bază emoțiile ascunse în interiorul nostru. În fapt, tocmai Teatrul este cel care reușește să dezvăluie aceste lumi.

De multe ori ma întorc la proză ca să înțeleg mai bine cum e teatrul. Zi de zi, mă surprind gândindu-mă la scriitorii care, acum aproape o sută de ani au descris în mod profetic, dar fără exagerare,

decăderea zeilor europeni, apusul ce a cufundat civilizația noastră într-o beznă în care nici astăzi nu

s-a făcut lumină. Mă gîndesc la Franz Kafka, la Thomas Mann și la Marcel Proust. Acestor profeți

le-aș adăuga astăzi numele lui John Maxwell Coetzee.

Sentimentul lor comun al sfîrșitului inevitabil al lumii - nu al planetei, ci al unui model al relațiilor

interumane - și al ordinii sociale și răsturnărilor acesteia, ne însoțește astăzi, marcându-ne profund.

Pe noi, cei care trăim după sfîrșitul lumii. Noi, care trăim în fața unor crime și conflicte ce

izbucnesc în fiecare zi, în mereu alte locuri, mai rapid chiar decât reușesc să fie relatate de

mijloacele de comunicare. De altfel, aceste "incendii" devin repede plictisitoare și dispar fără urmă

din relatările de presă. Iar noi ne simțim neputincioși, îngroziți și încolțiți. Nu mai suntem capabili

să înălțăm turnuri, iar zidurile pe care le construim cu încăpățânare nu ne apără de nimic;

dimpotrivă, ele însele au nevoie de protecție și grijă, lucru care ne consumă o bună parte din energia

noastră vitală. Și nu mai avem forța de a încerca să vedem ceea ce se află în spatele porților, dincolo

de zid. Tocmai din acest motiv teatrul ar trebui să existe și, de acolo, din spatele porților, să-și caute

forța. Pentru a pătrunde cu privirea acolo unde ne este interzis.

„Legenda însă încearcă să explice inexplicabilul. De vreme ce pleacă de la un adevăr, trebuie să

sfârşească din nou în inexplicabil” – în aceste cuvinte descrie Kafka transformarea legendei lui

Prometeu. Eu asociez profund aceste cuvinte modului în care ar trebui să fie teatrul. Și un asemenea

teatru, care să-și aibă începutul în profunzimea adevărului iar sfârșitul în inexplicabil, le doresc

tuturor slujitorilor acestuia, atât celor de pe scenă, cât și celor din public. Le-o doresc din tot

sufletul!

Krzysztof Warlikowski
(traducere în limba română: Luiza Săvescu)