miercuri, 25 noiembrie 2015

Câteva clarificări

Dragi prieteni,

Am vorbit mult zilele astea. Presa ne-a acordat, în mod justificat, mai multă atenţie ca oricând. Managerul teatrului, Marinela Ţepuş, şi o parte dintre actori au dat interviuri peste interviuri despre starea în care ne aflăm acum (pentru cei care nu ştiu, Teatrul Nottara a suspendat toate spectacolele ca urmare a legii care interzice desfăşurarea de spectacole în clădiri cu bulină).

Sprijinul pe care l-am primit în ultimele zile ne-a impresionat. Am primit multe mesaje de susţinere şi multă lume este indignată că teatrul s-a putut închide peste noapte, fără să primim o alternativă.

Am primit însă şi mesaje din care ne dăm seama că poate nu s-a înţeles destul de clar ceea ce cerem. Ne cerem scuze! Este o perioadă grea pentru noi, în special pentru actorii care joacă de zeci de ani pe această scenă, aşa că poate uneori nu am trasmis exact mesajele pe care ne doream să le transmitem. În plus, unele declaraţii au fost trunchiate sau scoase din context, crescând confuzia.

Iată deci, pe scurt, care este poziţia noastră:
1. Teatrul Nottara nu contestă necesitatea acestei legi. Siguranţa spectatorilor este pe primul loc.

2. Teatrul Nottara cere însă o nouă expertiză a clădirii, deoarece există semne de întrebare în legătură cu modul în care a fost realizată expertiza din anul 1997, pornind de la faptul că în acel dosar clădirea apare ca fiind construită în 1935, deşi în realitate ea a fost construită în 1945. Adică după cutremurul din 1940, când normele de construcţie s-au schimbat radical. Mai mult, imobilul a fost construit de inginerul Liviu Ciulley pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei. Liviu Ciulley este cel care a modernizat construcţiile după anul 1940 în capitală, iar singura dintre clădirile ridicate de el care a primit bulină este tocmai cea pe care a făcut-o pentru fiul său... Iată de ce noi cerem, de ani de zile, o nouă expertiză, pentru a clarifica definitiv care este starea clădirii.

3. Până la realizarea acestei noi expertize însă, noi vrem să jucăm. Pentru asta, avem nevoie urgent de o sală adecvată, unde să putem juca cele 33 de spectacole aflate deja în repertoriu şi pe cele 3 care se află în acest moment în repetiţii.

4. Teatrul Nottara este finanţat de Primăria Municipiul Bucureşti. Conducerea teatrului nu putea realiza din fonduri proprii o nouă expertiză sau consolidarea clădirii fără aprobarea primăriei, de la care primeşte anual bugetul. Atât actualul director, Marinela Ţepus, cât şi Mircea Diaconu (fostul director al instituţiei) au cerut în repetate rânduri efectuarea acestei noi expertize, dar aceasta nu s-a efectuat până în prezent.

Avem toată încrederea că guvernanţii au înţeles gravitatea situaţiei şi importanţa pe care teatrul nostru o are în peisajul cultural român. Suntem convinşi că vor găsi o soluţie pentru ca Teatrul Nottara să îşi poată continua activitatea teatrală, aşa cum face de aproape 70 de ani.

Ne dorim doar ca acest lucru să se întâmple cât mai repede şi de aceea vă cerem ajutorul. Să le demonstrăm cât de importantă e cultura pentru noi! Folosiţi hashtag-ul #sprijinitiTeatrulNottara pe facebook pentru a vă arăta susţinerea şi a le arăta câtă lume iubeşte acest teatru!

Vă mulţumim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu